Navigare prin tastatură
Blocare animații
Titluri subliniate
Tonuri de gri
Culori inversate
Linkuri subliniate
Mărire
Cursor negru
Cursor alb
Text: Mic Mediu Mare
Resetare
Închide

Pledoarie prin artă: #dedoc° licitează tabloul Pasărea Colibri a lui Appleton în cadrul Congresului Mondial de Diabet IDF2025

În perioada 7-10 aprilie 2025, comunitatea internaţională de diabet se reuneşte la Bangkok, Thailanda, cu ocazia Congresului Mondial de Diabet şi a aniversării a 75-ea de la crearea Federaţiei Internaṭionale de Diabet (IDF).

Lansat de Ziua Mondială a Sănătăţii, forul întrunește 6000 de delegați din 166 de țări, peste 250 de experți, 1600 de e-postere, 130 de ore cu sesiuni interactive creditate EMC cu 15,5 puncte și 10 transmisiuni live.

Simpozionul #dedoc° voices cu genericul: Ce dorim să știţi și de ce? (What We Wish You Knew & Why?) are loc marţi, 8 aprilie 2025 și este sprijinit de Breakthrough T1D (JDRF). Moderat de Profesorul Peter Schwarz, președinte IDF și Bastian Hauck, fondator #dedoc°, evenimentul plasează persoana cu diabet în centrul discuţiilor publice pentru a prezenta subiecte de înaltă relevanţă pentru comunitatea de diabet. „Vocile” prezente la Congresul IDF2025, Emmabella Rudd (SUA), Rachel Teon (Malaezia), Lurina Fourie (Africa de Sud), Hubban Khan (Pakistan) sunt bursieri ai programului #dedoc° voices. Pentru participare online la simpozion, accesaţi linkul.

Cu ocazia aniversării IDF, comunitatea organizează o licitaţie a originalului tabloului The Hummingbird (Pasărea Colibri) și a posterului #dedoc°, ambele semnate de pictorul Taylor aka Appleton Lawrence. Acesta trăiește cu diabet de tip 1 timp de patru decenii și a devenit cunoscut pentru tablourile sale inedite care reflectă imaginea flaconului de insulină. Într-un interviu din cadrul podcast-ului „Diabetics Doing Things” , pictorul Appleton vorbește despre viața sa cu diabet juvenil, provocările și diagnosticul greșit, copilăria, arta și conștientizarea diabetului, sănătatea mintală și puterea comunității.

Fondurile colectate vor fi direcţionate către programul de burse de călătorie #dedoc° voices, iar 10 la sută dintre acestea se vor îndrepta către campania Action4Diabetes, dedicată răspunsului de urgenṭă pentru sprijinirea persoanelor cu diabet din Myanmar (Birmania), lovită de un cutremur puternic săptămâna trecută.

Tablourile licitate anterior: The Matador’s Final Blow (Lovitura finală a Matadorului) și Free to Fly (Zbor în libertate) au fost dedicate aniversării a 60-ea de la crearea Asociaţiei Europene de Studiu al Diabetului (EASD) și, respectiv, a 50-ea de la fondarea Societăţii Internaţionale de Diabet Pediatric (ISPAD), în 2024.

Motto-ul #dedoc° voices
– Nimic despre noi fără noi – reflectă ideea de implicare și reprezentare a comunităţii în procesele decizionale care le inflienţează viaţa şi sănătatea.