Ce este diabetul (zaharat) de tip 1
Valoarea glicemiei pe nemâncate (după 10-12 ore de la începutul ultimei mese) din sângele capilar (deget) este egală cu cea din plasmă (venă), fiind cuprinsă în intervalul 4,1-5,9 mmol/L.Valoarea glicemiei la 2 ore după mese) este mai mare în plasmă decât în sângele capilar, în medie, cu 11%. La persoanele fără diabet, valoarea glicemiei din plasmă la 1-2 ore de la mese poate ajunge la valoarea de 7,8 mmol/L. Aceste valori însă scad până în intervalul normal cu ajutorul insulinei, iar glucagonul le poate crește, la necesitate.
Diabetul (zaharat) de tip 1 (insulinodependent, juvenil) e o boală autoimună în care pancreasul nu mai produce insulină și, ca urmare, crește nivelul glucozei în sânge, care poate afecta tot corpul. Acesta se tratează cu insulină în injecții sau pompă (în formă de tablete se distruge în stomac). În lipsă de insulină, timp de câteva ore, acizii grași (grăsimi din sânge) trec în corpi cetonici (compuși toxici) și pot pune viața în pericol provocând cetoacidoză, comă diabetică.
Există trei tipuri de diabet zaharat:
- de tip 1 (insulinodependent)
- de tip 2 (tratat cu dietă, tablete și/ sau cu insulină)
- gestațional (de sarcină).
Numărul persoanelor cu diabet de tip 1, inclusiv copiii, alcătuiește 5-10% din numărul total de cazuri de diabet și aproape se dublează o dată la 15 ani.
Nu se cunoaște cauza diabetului de tip 1, se cunosc însă unele gene și factorii de mediu care predispun mai mult (virusuri, lipsa vitaminei D, lapte de vaci la sugari, prea mult gluten în hrană, substanțe toxice, etc).
Nu trebuie confundate cauza diabetului și cauza declanșării lui.
Până la apariția primelor simptome, diabetul de tip 1 trece prin trei stadii, în toate acestea fiind prezenți anticorpii contra propriilor celule producătoare de insulină, însă fără creșterea glicemiei sau, cel puțin, cu glicemia alterată (crescută la o oră după consumul de glucoză).
Peptidul C este un premergător al insulinei, secretat de celulele pancreasului, care apreciază mai exact secreția de insulină, însă e utilă testarea la 2-4 ani de la debutul diabetului.
Uneori, imediat după diagnosticare și începutul tratatmentului cu insulină apare o perioadă de remisiune („lună de miere”) când pancreasul încă mai produce ceva insulină. Asta însă nu înseamnă că diabetul s-a vindecat. Doar se reduce necesarul de insulină injectat, iar controlul glicemiei crește.
Diabetul de tip 1 se tratează cu insulină, alimentație echilibrată, automonitorizarea glicemiei, activitate fizică regulată (mișcare), educație structurată, evaluarea stării și a complicațiilor.
Standardul „de aur” în autoîngrijirea diabetului de tip 1 este monitorizarea continuă cu senzor glicemic și administrarea insulinei (cel puțin, analogi rapizi) cu pompa sau cu penul de insulină.
Terapia cu insulină
În funcție de structura lor, există trei tipuri de insuline:
- insulină animală
- insulină umană
- analogi de insulină.
În funcție de acțiunea lor, acestea se împart în:
- insuline prandiale (pentru mese)
- insuline bazale (umană cu acțiune intermediară și analogii cu acțiune lentă sau ultralentă)
- insuline combinate (recomandate în diabetul de tip 2 tratat cu insulină).
Cele mai importante reacții adverse în urma injectării insulinei sunt:
- hipoglicemia (scăderea valorii glicemiei sub 4 mmol/L)
- lipodistrofia (afectarea țesutului gras dacă nu se schimbă locul injecției)
- alergia (rar).
Cu referire la insulinele biosimilare (copii ale celor de referință), studiul global ACCISS recomandă țărilor cu resurse limitate aplicarea în practica clinică a următoarelor recomandări:
- Insulina umană ar trebui să rămână terapia de primă alegere pentru persoanele cu diabet tratate cu insulină
- Analogii de insulină ar trebui să fie disponibili mai întâi pentru categorii de persoane cu deficiență absolută de insulină (tip 1 și 1,5), care prezintă toți factorii de risc pentru hipoglicemie, inclusiv, severă
- Luând în considerare variațiile procesului de fabricație și diferențele de reglementare, insulinele biosimilare nu sunt în mod automat inter-schimbabile, cu excepția cazurilor specificate. Prin urmare, se cere prudență la trecerea de la o insulină la alta: monitorizarea glicemiei, educația în diabet, atât pentru pacienți, cât și pentru clinicieni
Insulina se injectează în țesutul subcutanat (grăsimea de sub piele) care se află între piele și mușchi cu ac de 4-6 mm, în unghi de 90 de grade, fără pliu sau în unghi de 45 de grade, cu aplicarea pliului. Locurile se schimbă mereu. Pielea curată nu se dezinfectează cu spirt.
Insulina nu trebuie niciodată înghețată, aceasta se depozitează în frigider (+2+8°C). Stiloul/cartușul deschis (punctat de ac) se păstrează la temperatura camerei sub 25°C, în medie 28 de zile, insulina detemir și glargine U-300 – 42 de zile, degludec – 56 de zile.
Dozele de insulină pentru tratamentul diabetului de tip 1 sunt diferite de la o persoană la alta și de la un moment al zilei la altul, în funcție de fiziologia organismului timp de 24 de ore și de sensibilitatea la insulină.
Dacă nu ar exista diagnosticul de diabet de tip 1, atunci nu ar exista nici „gestionarea diabetului”, pentru că vindecarea acestuia depinde de tratamentele de suprimare a răspunsului imun și a terapiei genice.
Actualizat: 30.11.2020