Hipoglicemia în T1D: provocarea terapiei cu insulină

În editorialul publicat în revista „Archives of Endocrinology and Metabolism”, profesorul Sergio Atala Dib subliniază că, în pofida aplicării pe scară largă a analogilor de insulină de generația a treia, a pompelor hibride sau automate de infuzie continuă a insulinei și a senzorilor de monitorizare continuă a glicemiei (CGM), care au îmbunătățit considerabil calitatea și speranța de viață a persoanelor cu diabet de tip 1 (T1D), hipoglicemia rămâne o barieră majoră pentru gestionarea condiției de dependență de insulină.

Paradoxul insulinoterapiei intensive

Autorul a analizat impactul clinic al hipoglicemiei severe recurente și al celei asimptomatice („mute”), evidențiind paradoxul suprainsulinizării prin injecții zilnice multiple de insulină și pompe de insulină, care nu reușesc încă să imită perfect secreția fiziologică de insulină. Prin urmare, pacienții sunt expuși adesea la hiperinsulinemie sistematică, creștere în greutate și scăderi dramatice ale valorilor glicemiei.

T1D de durată, complicat cu neuropatie autonomă – un factor de risc esențial

Articolul relevă o prevalență ridicată a neuropatiei autonome cardiovasculare la persoanele care experimentează hipoglicemia severă recurentă sau asimptomatică, scăderile silențioase ale glicemiei fiind adesea corelate cu un mecanism compromis de apărare neuronală.

Factorii de risc socio-economici

Markerii clinici asociați cu o vulnerabilitate mai mare la hipoglicemia severă includ valorile crescute ale hemoglobinei A1c, consumul exagerat de alcool, veniturile familiale modeste, accesul redus la serviciile medicale suplimentare, ratele ridicate de internare și prezența complicațiilor microvasculare (retinopatie și boală renală diabetică).

Constatări-cheie

1 din 3 persoane cu T1D va experimenta, cel puțin, un episod de hipoglicemie severă de nivelul 3 (valori < 3 mmol/L) în care nu s-ar fi putut ajuta singură. Frecvența anuală variază de la 1,0 la 5,8 episoade per persoană-an, 80-90% dintre acestea fiind tratate de o terță persoană (rudă, prieten, coleg, etc), iar 5% sunt internate în terapie intensivă.

Factori de risc ai hipoglicemiei severe recurente și asimptomatice

Alterarea conștientizării hipoglicemiei (corpul nu reușește să declanșeze semnele de alertă ale sistemului nervos autonom), evoluția de durată a diabetului, istoricul de hipoglicemie severă, țintele glicemice în interval restrâns sunt cei mai importanți factori de risc.

Experimentarea a mai mult de un episod de hipoglicemie severă corelează cu riscul de 92% al evenimentelor cardiovasculare. 4-10% dintre decesurile de toate cauzele sunt asociate, direct sau indirect, cu hipoglicemia severă.

Episoadele de hipoglicemie recurentă provoacă declin cognitiv și corelează cu insuficiența neurogenică autonomă, ceea ce dublează sau triplează riscul cardiovascular pentru următorii 5 ani.