Ne-am dat întâlnire pentru a ne cunoaște, a ne informa, a ne inspira și a ne motiva să mergem înainte, cu demnitate, spre împlinirea visurilor. Și pentru că povestea noastră a început acum doi ani, de când ne vedem la școala de diabet de la biblioteca Hașdeu, unde vin elevii, pe rând, câte cinci, câte opt…, la DIAfest ne-am adunat toți la un loc.
Mai întâi, am început cu „doctorul de suflet” Veronica Calancea, psiholog clinician, care a făcut o incursiune în psihologia tipului 1 și în mecanismele de adaptare, de la negare până la acceptare activă.
Despre abordarea îngrijirii diabetului de tip 1 prin prisma programului național de diabet (PND) si a protocolului clinic național a vorbit Dr. Zinaida Alexa, președinte al Societății de Endocrinologie din Moldova, coordonator PND. Au fost multe întrebări cu referire la accesul la analogi de insulină și teste de glicemie pentru persoane 18+ cu tip 1, inclusiv, a celor cu permis de ședere în Moldova, la statistica „oarbă” a celor cu tip 1, la laboratorul unic preconizat pentru a elimina erorile în determinarea glicatei, la riscul penetrării insulinelor biosimilare, nu doar în spitale, în scopul de a „crește accesul la insuline în cartușe, în loc de flacon”, la prețul asigurării celor cu tip 1 cu analogi de insulină, a modului de aplicare a standardelor de educație în diabet etc.
Deși tehnologiile în diabet nu trimit diabetul „în vacanță”, totuși viața are o altă calitate cu ele. Dr. Andrian Chiriac, endocrinolog-pediatru la Institutul Mamei și Copilului, a vorbit despre avansări și provocări în terapii și tehnologii moderne. Așa cum, din mai mulți factori care influențează glicemia, doar trei pot fi controlați și despre importanța ajustării dozelor de insulină, carbohidrați și mișcare a vorbit Dr.Diana Munteanu, endocrinolog-pediatru la Institutul Mamei și Copilului.
Participanții la mese au exersat apoi la calcularea carbohidraților, rezolvând un test-grilă de rutină care se susține,în mod normal, înainte de-a începe terapia cu injecții multiple sau cu pompă. De-o complexitate relativ mare, argumentarea răspunsului selectat a contat mai mult, iar apelarea la tabele nutriționale, aplicații pe telefon au fost soluții ingenioase pentru unii, chiar dacă câștigau în timp „enciclopediile ambulante”. Trei copii au fost desemnați drept beneficiari a câte un port de injectare a insulinei, i-Port Advance, donate de distribuitorul Medtronic în Moldova.
După pauza de cafea a urmat constatări asupra cadrului normativ de acces la tehnologii în diabet, provocări și posibile soluții, prezentate de Vladimir Bolocan, doctorand USMF „N.Testemițeanu”.
Au urmat interviuri cu mici „diabetiști” la grădiniță sau la școală…despre senzori de glicemie Medtronic Enlite, Dexcom G4, G6, FreeStyle Libre, pompa fără fir OmniPod – avantaje, dezavantaje, costuri „out-of-pocket”.
„Al meu, jumătate de secol cu tip 1, fără complicații” a însemnat povestea Annei Dayle din Galway, Irlanda, fondatoare The Artisan Diabetic care a dezvăluit-o printr-o secvență video dedicată celor prezenți la DIAfest. Despre prognozele nefavorabile ale medicilor de diabet din anii ’70 ai secolului trecut care însă nu s-au adeverit încât a ajuns la onorabila aniversare a 53 de ani cu diabet de tip 1, fiind diagnosticată la doar 3 ani. Cu un soț suportiv, doi copii sănătoși, o carieră frumoasă, o pagină web inspirațională și cu mult optimism – așa i-am cunoscut epopeea.
Povestea lui Cristian Andriciuc, președinte executiv FADR, România și consultant în Sănătate, inclusiv, la IDF, începea acum peste 40 de ani când „cele șase zile de educație de prin anii ’80 i-au adăugat cei peste 40 de ani trăiți apoi cu tip 1”. Un vorbitor inspirațional deosebit care practică ski-ul de apă și continuă tradiția în diabet a României, de la Paulescu încoace…
Pe Victoria Lesnic am cunoscut-o pe rețele, întrebându-ne dacă poate participa la DIAfest. Am fost foarte încântați să-i ascultăm discursul – 47 de ani cu tip 1, multe provocări într-o țară precum a noastră, însă o fire foarte puternică, așa i-am cunoscut povestea Doamnei Profesoare de Istorie.
A urmat povestea Anei Scripniciuc însă cu dublu conținut: 20 de ani de tip 1 și un an de baston alb… Un discurs suportiv, ca de la un psiholog, cu recomandări practice și multă voință de a-și ajuta semenii, momentul de oportunitate fiind posibilitatea de colaborare cu psihologul clinician prezent la for.
Au fost apoi momente de triumf asupra diabetului prin sportul de performanță: body building, karate, ciclism, tenis – toate poveștile adunând aplauzele publicului din sală.
Cei prezenți au putut să ridice zece seturi Accu-Chek Active a câte un glucometru, 50 lanțete și 70 teste de glicemie, precum și 10 seturi VivaChek Ino a câte un glucometru, 100 teste de glicemie și 100 lanțete de la parteneri, precum și un premiu mare – o evaluare profesionistă iPro2 de monitorizare continuă a glucozei cu ajutorul senzorului Enlite de la distribuitorul Medronic.
Pentru marele premiu urma să fie desemnat un câștigător prin nominalizare și/sau tragere la sorți de către cei prezenți în sală, conform corespunderii cu 6/6 sau cel puțin, 5/6 criterii: povestea ei/ lui a sensibilizat/ inspirat mai mult; nu a purtat niciodată senzor; are diabet dezechilibrat – hipo sau hiper frecvente cu cetoacidoză; are un program de grădiniță, școală, serviciu solicitant (plus activități extrașcolare, conduce etc); intenționează să devină mama/ tată sau este deja; se implică activ în activitățile DIA. În cele din urmă, juriul medical a desemnat o adolescentă cu tip 1, drept câștigătoare.
Mulțumim participanților, partenerilor evenimentului, echipei de voluntari și co-prezentatoarei Irina Craciun, jurnalistă Moldova 1, pentru susținere și implicare.