Pe 3 iunie am oferit un atelier practic de alegeri alimentare sănătoase și antrenamente de numărare a glucidelor persoanelor cu diabet tip 1 şi tip 2 sub terapie cu insulină din comunitatea persoanelor nevăzătoare.
18 participanţi curajoşi și-au făcut loc prin ploaie pentru a veni să-și reactualizeze abilităţile de gestionare a diabetului și a înţelege rostul activităţii fizice şi al alimentaţiei echilibrate. Cinci dintre aceștia au mărturisit valori ale hemoglobinei A1c în intervalul 7,0-7,5% și doar patru au declarat că fac mișcare aproape zilnic.
„Azi am aflat cât este de important să număr glucidele la mese și să fac înviorare zilnică, deși mă tratez cu două insuline timp de 23 de ani”, a mărturisit Elena.
„Abia azi am înţeles ce alimente îmi cresc rapid glicemia și cum ar trebui să le combin astfel, încât să-mi ofere saţietate, glicemii bune însă fără a adăuga în greutate”, a mărturisit Veronica.
Facilitat de Veronica Volcov, atelierul a vrut să cultive abilitatea participanţilor de a număra aportul de glucide la mese şi a crea meniuri de dejun prietenos cu ingrediente la îndemână și care sunt parte din alimentaṭia mediteraneană.
Iniţiativa de a contribui la rezultatele clinice şi psiho-emotionale ale persoanelor nevăzătoare şi dependente de insulină reprezintă o colaborare dintre Asociația Tinerilor cu Diabet DIA și Asociaţia Nevăzătorilor din Moldova, organizaţia teritorială Chișinău.

