Cu un sprijin în valoare de 40.000 de dolari, oferit de Panorama Global prin intermediul Fondului Comunitar de Diabet Tip 1 (T1D Community Fund), Asociaţia Tinerilor cu Diabet DIA va continua să ofere servicii de asistenţă medicală, juridică și psihosocială pentru persoanele cu diabet de tip 1 și familiile lor. La fel, timp de doi ani, aceasta va contribui la actualizarea ghidului de diabet tip 1 (pentru pacienţi), a protocolului clinic (pentru profesioniṣti) ṣi a programului naţional de diabet, precum ṣi la consolidarea capacităţilor echipelor multidisciplinare.
Asociaţia DIA este una dintre cele 14 organizaţii comunitare de diabet, selectată din cele 300 de aplicante. La 13 martie, Panorama Global a anunțat acordarea sprijinului în valoare de 700.000 de dolari pentru cele 14 organizații comunitare de diabet din Europa, Asia Centrală şi de Sud, Africa ṣi America Latină.
Se estimează că, în Republica Moldova trăiesc 7 mii de persoane cu diabet tip 1, iar în ţările sărace ale lumii – 1,8 milioane. Accesul inegal la insulină, alte medicamente ṣi consumabile medicale esenţiale ar înseamnă că, în medie, un copil de 10 ani diagnosticat cu diabet de tip 1 într-o țară cu economie puternică va trăi cu aproape 50 de ani mai mult decât seamănul lui din ţările sărace.
Pentru a aborda această disparitate, organizațiile comunitare de diabet joacă un rol esențial în eliminarea decalajelor de îngrijire prin asigurarea accesului la asistență medicală, socială, economică și psihoemoțională de înaltă calitate.
Înființat prin fonduri provenite de la Leona M. and Harry B. Helmsley Charitable Trust, Fondul Comunitar de Diabet Tip 1 coopereazà cu organizaţii comunitare de diabet pentru a identifica nevoile de consolidare a capacităților și a oferi o platformă de conectare între practicieni ṣi organizațiile similare la nivel global pentru avansarea sistemelor de sănătate spre a deveni incluzive și centrate persoană.
Până în prezent, Fondul a investit peste 1,7 milioane de dolari în 30 de organizații, pentru a oferi asistență directă pacienților, a milita pentru îmbunătățirea politicilor de sănătate și a extinde programele de consolidare a capacităților profesioniṣtilor în diabet.
Pentru mai multe informații despre T1D Community Fund și lista completă a partenerilor-beneficiari, puteţi accesa aici