Navigare prin tastatură
Blocare animații
Titluri subliniate
Tonuri de gri
Culori inversate
Linkuri subliniate
Mărire
Cursor negru
Cursor alb
Text: Mic Mediu Mare
Resetare
Închide

Direcționează 2% din impozitul pe venit către A.O. Asociația Tinerilor cu Diabet DIA, până la 30 aprilie, cod fiscal: 1017620004119.

Astfel, vei sprijini continuarea activităților DIA în folosul comunității persoanelor cu diabet dependent de insulină: educaţie specifică, consiliere, advocacy și sprijin.
O poți face în fiecare an până la 30 aprilie.
În acest sens, e nevoie de completarea Declarației cu privire la impozitul pe venit pentru anul trecut (2023) și depunerea ei la Serviciul Fiscal de Stat.
În 2024, desemnarea procentuală poate fi realizată prin modalitățile:
1️⃣ În format electronic, prin intermediul serviciului ,,Declarație electronică” utilizând modulul „Declaraţia precompletată” și accesând Cabinetul personal al contribuabilului, unde în câmpul M1 se indică codul fiscal al organizației pe care vrei să o susții. Pentru a depune declarația electronică este necesară semnătura mobilă sau electronică.
2️⃣ Pe suport de hârtie, la orice direcție de deservire fiscală, solicitând versiunea Declarației precompletate în baza actului de identitate. În câmpul M1 va trebui să indici codul fiscal al organizației pe care o susții.
‼️ În urma modificărilor, la solicitarea unor reprezentanți din societatea civilă, desemnarea
procentuală mai poate fi realizată în acest an, inclusiv, pe hârtie.
Recomandarea însă este, ca beneficiarii și contribuabilii să depună eforturi pentru a asigura tranziția către procedura de desemnare electronică.
3️⃣ Prin email, la mail@sfs.md, cu respectarea cerințelor de semnare electronică a documentului. Forma CET-18 poate fi descărcată de aici , iar în câmpul M1 se indică codul fiscal al organizației pe care vrei să o susții.
4️⃣ Forma CET-18 poate fi semnată și olograf. Aceasta va fi expediată prin email, la adresa cet@sfs.md. Este important de reținut că, odată cu expedierea declarației scanate, trebuie indicat și un număr de telefon sau alte date de contact pentru ca operatorii fiscali să poată lua legătura cu tine și să confirme veridicitatea informațiilor expediate.
5️⃣ Declarația poate fi expediată și prin poștă, printr-o scrisoare recomandată.
În lista beneficiarilor desemnării procentuale, A.O. Asociația Tinerilor cu Diabet DIA e înregistrată cu numărul 444.
Alegerea de a direcționa 2% din impozitul de venit către o organizație nu înseamnă donație, adică bugetul personal nu este afectat nicicum, ci este o simplă „operație” prin care aceste 2% din impozitul pe venit nu vor fi „vărsate” în bugetul de stat, ci direcționate către un beneficiar selectat din lista disponibilă.
Mecanismul 2% este o sursă alternativă de finanțare a activităților asociațiilor obștești, eligibile, care desfășoară activități de utilitate publică, precum și un mod de responsabilizare și coordonare a priorităților organizațiilor cu adevăratele necesitați sociale.
Asociația Tinerilor cu Diabet DIA este o organizație a societății civile, care pledează pentru creșterea calității și speranţei de viață a persoanelor cu diabet de tip 1.
În virtutea misiunii, aceasta respectă și promovează interesul Pacientului din perspectiva Drepturilor Omului și ale recomandărilor prevăzute de ghidurile clinice internaționale de referință (ISPAD, ADA, EASD, NICE) de management al diabetului de tip 1.
Vă mulțumim pentru încredere și sprijin!