Navigare prin tastatură
Blocare animații
Titluri subliniate
Tonuri de gri
Culori inversate
Linkuri subliniate
Mărire
Cursor negru
Cursor alb
Text: Mic Mediu Mare
Resetare
Închide

DIA este semnatară a Apelului la Acţiune privind integrarea diabetului de tip 1 pe agenda Reuniunii ONU cu privire la Bolile Netransmisibile, desfășurată pe 25 septembrie la New York

După încheierea Forumului Alianţei Globale pentru Boli Netransmisibile (AGBNT) din 12-15 februarie de la Kigali (Rwanda), Asociaţia DIA a semnat Apelul la Acţiune privind integrarea diabetului de tip 1 (T1D) pe agenda celei de-a IV-a Reuniuni ONU cu privire la Bolile Netransmisibile, care se desfăşoară la 25 septembrie 2025 la New York.

 

Documentul semnat prevede: sistematizarea datelor cu privire la prevalența diabetului de tip 1 și aplicarea dosarului electronic al pacientului; mobilizarea finanțării: reducerea supracosturilor pentru îngrijire și medicamente, creșterea accesului echitabil la autoîngrijire; integrarea T1D și a altor BNT în asistența medicală primară; creșterea gradului de conștientizare publică despre T1D, pentru diagnosticarea și gestionarea precoce; consolidarea mecanismelor de furnizare a medicamentelor și dispozitivelor esențiale în situații de criză.

 

Prin subfinanţarea lor, condiţiile medicale cronice netransmisibile (cancerul, diabetul, bolile cardiovasculare și cronice respiratorii, mintale) sunt responsabile de 74 la sută dintre decesele la nivel mondial, cu un impact disproporționat în țările cu venituri mici și mici-medii. Diabetul de tip 1 este o condiţie medicală autoimună, care afectează peste 9,5 milioane de persoane la nivel mondial și peste 6,1 mii de persoane din Republica Moldova. Acesta necesită resurse consolidate din cauza nevoii de îngrijire pe tot parcursul vieții și a prevalenței în creștere, în special în țările cu venituri reduse. Raportat la cazurile de diabet de tip 2 (rata medie, 90-95%), T1D nu poate fi prevenit și necesită insulinoterapie pe viață, de aceea sunt necesare acţiuni urgente pentru a reduce decesele premature și a îmbunătăți rezultatele pe termen lung.

 

În mod alarmant, prevalența T1D este în creștere în rândul copiilor și adulților tineri. Până în 2040, se estimează o creștere până la 13 milioane de persoane (cu 66% mai mult), mai ales, în țările cu venituri reduse. Prin urmare, povara T1D va continua să crească, punând la încercare sistemele de sănătate și amenințând vieți. Nu există opțiuni de prevenire primară aplicate la scară largă, ceea ce face esențială consolidarea sistemelor de sănătate pentru a asigura diagnosticarea timpurie și accesul neîntrerupt la insulină și consumabile pentru automonitorizarea glicemiei, tratament echitabil pentru toate persoanele cu T1D.

 

Abordarea diabetului de tip 1 este esențială şi pentru atingerea obiectivului de Dezvoltare Durabilă cu numărul 3.4, examinat la Reuniunea ONU, care vizează reducerea cu o treime a deceselor premature cauzate de bolile netransmisibile, până în 2030. Aceste eforturi sunt parte ale iniţiativei Global Diabetes Compact, care pledează pentru accesul universal la servicii de înaltă calitate pentru toți.

Șefi de stat și de guvern s-au întâlnit la 25 septembrie la New York, la Adunarea Generală la Nivel Înalt a ONU, pentru a reînnoi viziunea comună privind prevenirea și controlul bolilor cronice și promovarea sănătății mintale și a bunăstării pentru anul 2030 și ulterior, printr-o nouă Declarație Politică ambițioasă și realizabilă. Este ultima astfel de reuniune privind bolile cronice înainte de 2030, termenul limită până la care trebuie atinse Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale ONU și țintele de acoperire a diabetului.

La această etapă extrem de importantă pentru comunitățile persoanelor cu diabet, ne afirmăm susținerea fermă pentru includerea în Declarația Politică a unui angajament clar pentru acces îmbunătățit la îngrijire pentru persoanele cu diabet zaharat. Mai multe detalii pot fi accesate aici

Asociaţia Tinerilor cu Diabet DIA este una din cele 14 organizaţii comunitare de diabet, care a iniţiat în 2024-2025 demersuri de actualizare a politicilor publice de diabet de tip 1, cu sprijinul Fundaţiei Comunitare de Diabet Tip 1 (T1D Community Fund) din resursele Panorama Global.

 

Sursa imaginii: who.int